APROBAT:
prin Hotărârea Consiliului
de administraţie al
SAR "DONARIS GROUP" S.A.
Nr.24/11 din "28" noiembrie 2011
Preşedintele Consiliului de Administraţie
Dinu Gherasim
Asigurările generale
Clasa 8
Asigurările de incendiu şi de alte calamităţi naturale
Condiţii speciale de asigurare complexă a locuinţelor
I. RISCURI ASIGURATE
1.1. Prezentele Condiţii speciale de asigurare complexă a locuinţelor (în continuare – Condiţii) determină conţinutul de bază şi modul încheierii şi executării contractelor de asigurare, fiind elaborat în conformitate cu Legea cu privire la asigurări a Republicii Moldova şi Codul Civil al Republicii Moldova. De tot, ce nu este stabilit în aceste Condiţii, părţile contractului de asigurare se vor conduce de Condiţiile de asigurare de incendiu şi de alte calamităţi naturale, Condiţiile de asigurare de răspundere civilă generală şi Condiţiile de asigurare de accidente ale „DONARIS GROUP" S.A., iar în cazul când vor apărea divergenţe, prioritate vor avea prezentele Condiţii de asigurare care sunt parte componentă indispensabilă a contractului de asigurare.
1.2. Asigurarea complexă de locuinţe cuprinde 3 tipuri de asigurări distincte care pot fi încheiate, împreuna, pe aceeaşi poliţă de asigurare.
1.3. Societatea de Asigurări-Reasigurări „DONARIS GROUP" S.A., numită în continuare Asigurător, oferă persoanelor fizice şi juridice, numite în continuare Asiguraţi, protecţie pentru pagubele cauzate clădirilor/apartamentelor, componentelor încorporate din locuinţa asiguratului precum şi a altor construcţii asigurate împreună cu clădirea propriu-zisă, bunurile casnice (conţinutul), asigurarea răspunderii civile faţă de terţe persoane şi asigurarea de accidente a persoanelor.
- Protecţia din asigurare se răsfrânge numai asupra bunurilor şi riscurilor de asigurare, indicate în contractul de asigurare încheiat în baza acestora.
II. TERMENII UTILIZAŢI
Asigurat - persoana fizică, care are un interes de asigurare şi se află în
raporturi de drept civil cu Asigurătorul în temeiul unui contract de asigurare;
Asigurător - SAR „DONARIS GROUP" S.A., care realizează activitatea de asigurări în baza licenţei obţinute în modul stabilit de legislaţia Republicii Moldova;
Abuzul de telefon - folosirea de către persoane străine a telefonului (cu excepţia telefonului mobil) persoanei asigurate în timpul furtului;
Accident – eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea;
Acumularea stratului de zăpadă sau gheaţă - efectul direct al greutăţii acumulate de zăpada sau de gheaţă, care depăşesc limitele admise de elementele structurale ale acoperişului sau elementele structurale ale caselor, ducând la deteriorarea sau distrugerea de bunuri asigurate;
Act de terorism - înseamnă orice act, care include, dar nu se limitează la folosirea forţei sau a violenţei şi/sau ameninţare cu aceasta, din partea oricărei persoane sau grup de persoane, indiferent dacă acţionează de sinestătător, în numele sau în legătură cu oricare organizaţie(organizaţii) sau guvern (guverne), comis în scopuri politice, religioase, ideologice sau etnice sau în scopul de a influenţa orice guvernământ şi/sau de a intimida societatea sau o parte a acesteia;
Alunecări de teren - deplasări a terenului care nu sunt provocate de activităţi umane;
Apartament – locuinţă structural separată într-o casă mai mare, care oferă acces direct la zone comune, constituită din una sau mai multe odăi, precum şi spaţii proiectate pentru a satisface necesităţile casnice a locatarilor asociate cu traiul în astfel de odăi izolate;
Beneficiarul asigurării - persoana fizică sau juridică care are un interes legal derivat dintr-un act normativ sau contract de asigurare a bunurilor şi în favoarea căruia s-a încheiat contractul de asigurare;
Boală cronică - o boală a cărei tratament a fost realizată continuu sau regulat, pe o perioadă de 24 de luni înainte de survenirea accidentului;
Casă - clădire destinată pentru a servi de locuinţă omului situată separat de alte clădiri sau este o parte a oricărei clădiri sau "case gemene", destinată pentru a servi de locuinţă unei sau mai multor familii, cu fundaţie, acoperiş, inclusiv echipamente şi instalaţii tehnice în care locuieşte persoana asigurată în baza unui temei juridic adecvat;
Caz asigurat - risc asigurat prevăzut în contractul de asigurare, a cărui producere conferă Asiguratului dreptul de a fi îndemnizat sau despăgubit de către Asigurător;
Contract de asigurare - act juridic, valabil încheiat între Asigurat şi Asigurător, care reglementează drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor contractante în conformitate cu legislaţia civilă şi de asigurare în vigoare;
Coliziune cu vehicule - deteriorarea sau distrugerea bunurilor asigurate cauzate de ciocnirea directă cu vehicule care nu aparţin persoanei asigurate şi nu sunt exploatate de ea;
Conţinut – tot conţinutul din încăperi, inclusiv instalaţiile mobile (cu excepţia vehiculelor auto), echipament de oficiu, mobila şi echipamentul staţionar:
a)mobilier de casă, materiale şi stocuri de uz casnic;
- b) îmbrăcăminte şi alte obiecte personale, inclusiv de îmbrăcăminte confecţionate din piele naturală, blănuri;
c) echipamente electronice, audio-vizuale, muzicale, fotografice;
d) produse din metal, pietre preţioase, perle, argint şi monede de aur;
e) valoare monetară;
f) antenă de satelit, radio şi televiziune;
g) biciclete, cărucioare pentru copii şi invalizi;
h) un set de anvelope pentru motociclete, moped sau automobil, care sunt folosite în scopuri personale;
i) instrumente pentru a lucra pe teren;
j) arme cu optică şi arme de vânătoare, dacă există permisiunea autorităţilor şi cu condiţia de stocare în conformitate cu normele prescrise;
Componente încorporate - montate şi/sau integrate în construcţie:
- a) mobilier, mobilier de perete; b) uşi şi ferestre, încuietori, grilaje, obloanele de protecţie; c) cuptoare, şeminee, cazane, încălzitoare; d) elemente ale echipamentelor sistemelor de canalizare şi de aprovizionare cu apă; e) echipament de bucătărie, baie şi grup sanitar; f) dispozitive de alarmă, interfon, dispozitive de aer condiţionat, antene; g) vopsea de pe pereţi, tavane, ferestre şi uşi, tâmplărie, ţevi, radiatoare; h) scări, pervazul ferestrei, podea, pereţi şi plafon, inclusiv faianţă, tapet, cuplaj; j) motoare la poartă sau la uşi de garaj; c) baterii solare;
Căderea unui aparat de zbor – prăbuşirea sau aterizarea forţată a aeronavelor, precum şi căderea părţilor sale, sau mărfurilor transportate, cu excepţia ejecţiei de combustibil;
Cutremur - mişcare bruscă şi puternică a scoarţei pământului, cauzată de dislocări tectonice, erupţii vulcanice etc.;
Despăgubire de asigurare - suma bănească pe care Asigurătorul trebuie să o achite
pentru acoperirea prejudiciului cauzat Asiguratului la producerea evenimentului
asigurat, prevăzut de contractul de asigurare;
Daune - pierderea, avarierea sau distrugerea de bunuri (daune de proprietate) sau vătămare corporală, afectare a sănătăţii, deces;
Explozie – tot felul de explozii cauzate de o reacţie chimică sau fizică foarte rapidă, violentă, însoţită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc. ;
Franşiza - mărimea prejudiciului prevăzut de condiţiile contractului de asigurare, în limitele căreia Asigurătorul este scutit de acordarea despăgubirii de asigurare. Se deosebeşte franşiza simplă (nereţinută) şi deductibilă (reţinută), care se stabileşte în mărime absolută sau în % din suma asigurării;
Fum - suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor ;
Furt prin efracţie - infracţiune care constă în însuşirea pe ascuns a bunurilor în urma pătrunderii forţate în clădirea de locuit, cu excepţia celor efectuate de către chiriaşi sau de cei care în mod obişnuit locuiesc în casă, în cazul în care un atacator a pătruns a) prin orificii, care nu sunt destinate în condiţii normale, pentru persoane (de exemplu, prin orificiile de ventilare); b) prin găurile din paravane, pereţi, acoperiş, etc; c) prin spargerea uşii, deteriorarea ferestrei, folosirea de chei master, chei forjate sau alte mijloace tehnice (nu sunt considerate chei falsificate, cele făcute de către proprietar sau de alte persoane în numele proprietarului, pe baza unor chei originale); d) prin utilizarea cheilor proprietarului (original sau duplicat), obţinute în rezultatul unui furt sau jaf;
Furtuna - vânt violent (inclusiv cicloane şi tornade), care pot fi însoţite de ninsoare sau ploaie, excluzînd prăbuşirea oricărei părţi de clădire din cauza greutăţii zăpezii sau a gheţii;
Graffiti - desene sau marcaje aplicate la proprietatea asigurată;
Grindina - precipitaţie atmosferică alcătuită din particule de gheaţă;
Incendiu – foc mare, care se răspândeşte în afara locurilor special concepute pentru întreţinere, cauzînd pierderi;
Inundaţie – înseamnă inundarea pământului uscat prin scurgerea sau eliberarea apei din oricare volum de apă natural sau artificial, rezervor, lac, canal, sau dig;
Jaf - o tentativă de a comite furtul sau deturnarea de proprietate, comise cu privire la Asigurat prin violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate, jaful este, de asemenea, considerat şi furtul prin folosirea cheilor furate de la asigurat şi situaţia în care bunurile asigurate sunt luate cu forţa sau ameninţarea cu forţa împotriva persoanei asigurate care deţine cheile, şi persoana asigurată este impusă să deschidă uşile de la casă/apartament;
Lovitură de fulger - fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică din atmosferă care pătrunde în sol prin intermediul bunurilor asigurate;
Obiectul asigurării - interesele patrimoniale ale persoanelor juridice şi fizice care deţin în proprietate, posedă temporar sau doar folosesc bunuri puse în circuitul civil;
Obiecte personale ale oaspeţilor - bunuri mobiliare de uz personal aparţinând oaspeţilor persoanelor asigurate, care au fost aduse în casa sau apartamentul asigurat, cu excepţia valorilor monetare, tehnicii electronice, audiovizuale, computerizate şi echipamentelor foto, articolelor din metale sau pietre preţioase, perlelor, monedelor din aur sau argint;
Perioada de asigurare – înseamnă perioada stabilită în Contract, în timpul căreia protecţia de asigurare este în vigoare cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor de plată a primei;
Persoană asigurată - o persoană fizică în beneficiul căreia a fost încheiat contractul de asigurare, la asigurarea consecinţelor unui accident, asigurarea de răspundere civilă, persoană care are o gospodărie comună cu asiguratul şi care a fost indicată de Asigurat în contract;
Persoana terţă - persoană care nu figurează în contractul de asigurare;
Ploaie torenţială - precipitaţii sub formă de ploi abundente, un fapt care este confirmat de Serviciul Hidrometeo, iar în lipsa confirmării de Serviciul Hidrometeo din cauza lipsei staţiei meteorologice pe teritoriul unde s-a produs evenimentul asigurat, se va lua în considerare situaţia şi mărimea prejudiciului, care indică în mod clar/expres efectul de ploaie torenţială;
Prima de asigurare - plata pentru asigurare pe care Asiguratul este dator să o
plătească Asigurătorului pentru preluarea riscului în conformitate cu contractul de asigurare;
Riscul asigurat - fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevăzute în contractul de asigurare care, odată produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate;
Scurgere de apă – a) direct de apă sau aburi care provin de la conductele sau echipamente de reţea de alimentare cu apă, canalizare sau de reţea de încălzire, în cazul în care scurgerea de apă a apărut ca urmare a avariei; b) efectul direct al apei, atunci când s-au lăsat din greşeală robinetele deschise, c) efectul de apă sau alte lichide, cauzate de terţe părţi, inclusiv pentru stingerea incendiilor, d) efectul scurgerii de apă din cauza spargerii maşinii de spălat rufe sau masinii de spalat vase, d) efectul scurgerii de apă provenite din precipitaţii;
Suma de asigurare - suma bănească determinată în contractul de asigurare, care
reprezintă limita maximală a răspunderii Asigurătorului pe unul sau mai multe riscuri,
reieşind din care se stabileşte mărimea primei de asigurare şi a despăgubirii de asigurare;
Suma agregată de asigurare - suma de bani, pe care asigurătorul se obligă să o plătească unui păgubit sau unui număr de pagubiţi în legatură cu toate evenimentele asigurate întâmplate în perioada de valabilitate a asigurării înscrisă în poliţă;
Supratensiune – creşterea neaşteptată pe termen scurt a tensiunii electrice mai mare decît e prescris pentru aparate sau instalaţii, care a rezultat din înrăutăţirea condiţiilor atmosferice;
Unda de şoc - distrugerea sau deteriorarea proprietăţii asigurate cauzate de acţiunea undelor create de aeronave la depăşirea vitezei sunetului;
Valoarea asigurată - valoarea reală a bunului sau valoarea de piaţă a acestuia la data încheierii contractului de asigurare, care se indică în contractul de asigurare şi poliţa de asigurare;
Valoarea de înlocuire - totalitatea cheltuielilor ocazionate de achiziţionarea sau construirea unui mijloc fix nou, identic cu cel existent, cu respectarea nivelului preţurilor din perioada actuală (în care se determină);
Valoare monetară - atât naţională cât şi străină, în bancnote, titluri de valoare, cu excepţia cardurilor de plată şi de credit, hârtiilor comerciale şi cecurilor;
Valoarea reală – valoarea de înlocuire a bunului deteriorat sau distrus, ţinând cont de uzură;
Vandalism - distrugere intenţionată, nejustificată a bunurilor asigurate de către terţe persoane.
III. RISCURI ASIGURATE
3.1. Conform contractului de asigurare, încheiat în conformitate cu prezentele Condiţii, SAR “DONARIS GROUP” S.A. oferă o acoperire prin asigurare a următoarelor tipuri:
3.1.1. Asigurarea de incendiu şi alte pericole.
3.1.2. Asigurarea conţinutului apartamentului/casei de furt şi jaf.
3.1.3. Asigurarea răspunderii faţă de terţe persoane.
3.1.4. Asigurarea consecinţelor riscurilor unui accident în caz de prejudiciu adus sănătăţii sau de deces ca consecinţă a accidentului.
3.2. Asigurarea conform p.p.3.1.2 – 3.1.4 poate fi efectuată numai dacă se încheie asigurarea conform p.3.1.1 şi se achită prima de asigurare corespunzătoare.
3.3. Pentru fiecare asigurare conform p.3.1 contractul poate fi încheiat conform uneia din trei opţiuni: a) de bază, b) standard sau c) lux.
3.4. Asigurarea de bunuri se aplică proprietăţii situate în Republica Moldova, la adresa specificată în contract. Excepţie este asigurarea de jaf în afara locului asigurat.
3.5. Suplimentar SAR “DONARIS GROUP” S.A. supune compensării şi cheltuielile:
3.5.1. efectuate în rezultatul acţiunilor pentru salvarea bunurilor, stingerii incendiului sau prevenirea extinderii acestuia în cazul în care măsurile au fost documentate - în limitele sumei asigurate;
3.5.2. înlăturarea gunoiului după survenirea evenimentului asigurat - până la 5% din despăgubirile de asigurare stabilite, peste suma de asigurare prevăzută în contractul de asigurare;
3.5.3. transportul şi stocarea temporară a bunurilor personale asigurate - până la 20% din despăgubirile de asigurare dar nu mai mult de 5000 MDL.
3.6. SAR “DONARIS GROUP“ S.A. compensează asiguratului costurile cheltuielilor în urma unui eveniment, din cele enumerate în p.3.1 în cazul când contractul prevede aceasta în mod special.
3.7. În toate cazurile nu se vor compensa pagubele, cauzate în urma:
- acţiunilor militare de diverse genuri, războaielor civile sau consecinţelor acestora, răscoalelor populare, grevelor, confiscărilor, rechizitelor, arestelor, actelor teroriste, nimicirii sau deteriorării bunurilor din dispoziţia autorităţilor militare sau civile;
- acţiunii energiei nucleare sub diverse forme;
- intenţiei premeditate sau neglijenţei grave a Asiguratului şi/sau persoanelor asigurate, beneficiarului sau reprezentanţilor lor;
- autoaprinderii, fermentării, putrezirii sau altor însuşiri naturale ale obiectelor asigurate, precum şi cele cauzate bunurilor asigurate în rezultatul prelucrării lor cu foc, căldură sau alte efecte termice cu scop de modificare a acestora sau cu alte scopuri;
- prăbuşirii construcţiilor sau a unor părţi ale acestora, dacă prăbuşirea nu a fost provocată de riscul de asigurare;
- daunelor în casele construite nu în conformitate cu normele de construcţie legale, precum şi în casele identificate pentru demolare;
- de ape de ploaie ce au pătruns în casă din cauza proiectării greşite a casei sau greşelilor comise în decursul construcţiei si exploatării casei;
- reparaţiei, reconstrucţiei proprietăţilor asigurate;
- din îngheţarea apei în instalaţiile situate în obiectele asigurate, în cazul în care în contract nu a fost stabilit altfel;
- cauzate de apa de ploaie, grindina sau zapada, care a intrat în casă, apartament prin ferestre, uşi sau alte deschideri tehnice;
- din cauza umidităţii din casă, apartament, produsă de apă din instalaţii de încălzire, sistemelor de canalizare, în cazul în care aceasta a fost o consecinţă a neglijării de către asigurat a obligaţiilor de conservare a lor;
- datorită infiltrării apelor subterane;
- asociate cu bunuri mobile la balcon, terasă;
- ca urmare a nereparării proprietăţii după daunele anterioare;
- din cauza efectuării de afaceri în proprietatea asigurata în cazul în care în contract nu a fost stabilit altfel;
- ca urmare a inundaţiilor, supratensiunii, cutremurului, vandalismului sau actelor teroriste, în cazul în care în contract nu a fost stabilit altfel;
- la protecţia prin asigurare împotriva vandalismului sunt excepţii: daca provin din vina chiriaşilor de proprietate;
- de la desenarea de graffiti pe ziduri şi garduri;
- furtului sau jefuirii bunurilor în timpul sau imediat după producerea cazului de asigurare;
- t) aflarea bunurilor mobile în afara locului asigurat (cu excepţia asigurării de jaf în afara locului asigurat).
3.8. Dacă nu este special stipulat în contractul de asigurare, SAR “DONARIS GROUP” S.A. nu achită compensaţii pentru pagubele parvenite în urma:
- pierderii încasărilor de arendă şi chirie;
- pierderii beneficiului;
- orice amendă, penalitate sau sancţiune impusă de autorităţi;
- în legătură cu petrecerea unei activităţi alta decît utilizarea proprietăţii ca locuinţă sau arenda casei/apartamentului conform contractului;
- în legătură cu poluarea de orice natură, cauzată pămîntului sau mediului ambiant sau responsabilitatea pentru curăţirea poluaţiei de orice gen;
- rezultată din transmiterea sau răspândirea unei boli infecţioase sau a unui virus;
- rezultată din oricare acţiune nelegitimă sau criminală şi a suicidului;
- curăţirii teritoriilor şi dărâmării construcţiilor;
- altor pagube indirecte deşi acestea au fost cauzate de cazul asigurat.
- expropriere, sechestrare, preluare, confiscare, naţionalizare sau rechiziţionare a oricărei proprietăţi de către o autoritate sau persoană împuternicită legal;
- deteriorări produse de încălzire sau arsuri, în cazul absenţei distrugerilor provocate de foc;
- oricărui proces care include aplicarea intenţionată a temperaturilor înalte, sau deteriorările provocate de încălzire, care nu sunt rezultatul focului;
- din cauza efectelor treptate a temperaturii, gazului, apei, aburului, umidităţii, prafului, funinginii, ciupercii.
- OBIECTUL ASIGURĂRII
4.1. Asigurarea de bunuri
Obiect al asigurării bunurilor constituie interesele patrimoniale ale Asiguratului corelate cu dreptul de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor asigurate.
Dacă prin contractul de asigurare nu este prevăzut altceva, asigurate se consideră exclusiv doar bunurile, care conform drepturilor de proprietate aparţin Asiguratului. Asigurate sunt considerate şi bunurile procurate în credit de către Asigurat în baza drepturilor de proprietate.
4.1.1. Dacă nu a fost prevăzut în contract, asigurarea nu se extinde asupra:
- acţiunilor, obligaţiunilor şi altor hârtii de valoare;
- manuscriselor, planurilor, schiţelor şi altor documente, registrelor de contabilitate şi de afaceri;
- modelelor, machetelor, mostrelor, formelor ş.a. ;
- metalelor preţioase sub formă de lingouri şi pietre preţioase fără montură, bijuteriilor, perlelor;
- timbrelor, monedelor, biletelor bancare şi bonurilor, desenelor, tablourilor, sculpturilor sau alte colecţii şi opere de artă;
- substanţelor explozive, anticariatului;
- sticla cu suprafaţa mai mare de 2m.p.;
- bunurilor, aflate în încăperile asigurate, dar care nu aparţin Asiguratului cu excepţia lucrurilor personale a oaspeţilor, dacă este stipulat în contractul de asigurare;
- documente, manuscrise, programe şi date de calculator, cărţi de credit şi de plată, hîrtii de valoare şi cecuri;
- trofee de vânătoare;
- obiecte utilizate în activitatea de afaceri;
- vehicule, maşini agricole;
- animale de casă.
4.1.2. Asigurarea obiectelor enumerate în pct.4.1.1 trebuie să fie stipulată în poliţa de asigurare.
4.1.3. Opţiunea “De bază” prevede acoperirea prin asigurare a casei sau apartamentului, inclusiv conţinutul lor. Se achită compensaţii pentru daunele parvenite în urma ploilor torenţiale, fumului, undei de şoc, grindinii, uraganului, avalanşelor, alunecărilor de teren, mişcărilor de roci, incendiului, fulgerului, coliziunii cu vehicule, căderii aparatelor de zbor, exploziei, scurgerilor de apă, acumularea unui strat mare de zăpadă sau gheaţă, căderea unui copac sau a unei crengi, dar nu când deteriorarea casei este rezultatul produs de propriile acţiuni sau neaplicarea măsurilor necesare de prevenire.
Limitele răspunderii în cazul deteriorării sau nimicirii bunurilor în rezultatul incendiului şi altor pericole constituie de la 150000 MDL pînă la 1000000 MDL pentru casă sau apartament şi 30000 MDL pentru conţinutul lor. SAR “DONARIS GROUP” S.A. are următoarele limite de răspundere din suma asigurată la opţiunea de bază pentru anumite grupuri de daune de proprietate: a) articole de metal sau pietre preţioase, perle, argint sau monede de aur- nu mai mult de 3000 MDL; c) banilor lichizi în valuta naţională a Republicii Moldova şi în valuta străină - nu mai mult de echivalentul a 1500 MDL; d) îmbrăcăminte din piele naturală, blană - nu mai mult de 7000 MDL.
4.1.4. Opţiunea „Standard” prevede acoperirea prin asigurare a casei sau apartamentului, inclusiv conţinutul lor, precum şi altor construcţii, inclusiv conţinutul lor împreună cu clădirea propriu-zisă, precum încăperi de uz casnic, instalaţii de aprovizionare cu apă, gaz, electricitate şi de canalizare (indiferent de faptul sunt sub pământ ori nu), piscine şi rezervoare încorporate în sol; garduri, porţi şi ziduri de susţinere.
Opţiunea standard, în cazul achitării unei prime suplimentare, prevede suplimentar la riscurile menţionate în p.4.1.3 acoperirea prin asigurare şi pentru daunele parvenite în urma inundaţiilor, supratensiunii, cutremurului, vandalismului, spargerii geamurilor, oglinzilor şi vitrinelor cu dimensiuni peste 2 m.p. şi protecţia în caz de jaf în afara locului de asigurare. Acoperirea prin asigurare se extinde, oferind achitarea costului chiriei, în cazul în care locuinţa proprie a devenit nelocuibilă în urma survenirii unui eveniment asigurat.
Limitele răspunderii: SAR “DONARIS GROUP” S.A. are următoarele sublimite de răspundere din suma asigurată la opţiunea standard pentru anumite grupuri de daune de proprietate: a) articole de metal sau pietre preţioase, perle, argint sau monede de aur- 30% din suma asigurată, dar nu mai mult de 10000 MDL; b) banilor lichizi în valuta naţională a Republicii Moldova şi în valuta străină - 5% din suma asigurată, dar nu mai mult de echivalentul a 3000 MDL; c) îmbrăcăminte din piele naturală, blană - 15% din suma asigurată, dar nu mai mult de 7000 MDL; d) cheltuielile de restabilire a paşapoartelor, a licenţelor de conducere, certificatelor de înmatriculare pentru autovehicule a persoanelor asigurate - nu mai mult de 1500 MDL; e) apartamentul, casa, în cazul dacă sunt asigurate împotriva vandalismului - nu mai mult de 7000 MDL; f) conţinutul casei/apartamentului - nu mai mult de 50% din suma asigurată a casei/apartamentului; g) conţinutul încăperilor de uz casnic - nu mai mult de 30% din suma asigurată a acestor încăperi; h) protecţia în caz de jaf în afara locului de asigurare în cazul dacă este asigurată - nu mai mult de 1000 MDL; i) protecţia în caz de supratensiune - nu mai mult de 7000 MDL; j) costul chiriei în cazul în care locuinţa proprie a devenit nelocuibilă în urma unui eveniment asigurat - pentru o perioadă de maxim 1 lună şi costul nu mai mare de 2500 MDL.
4.1.5.Opţiunea „Lux” prevede acoperirea prin asigurare a casei sau apartamentului, inclusiv conţinutul lor, precum şi altor construcţii, inclusiv conţinutul lor împreună cu clădirea propriu-zisă, precum încăperi de uz casnic, instalaţii de aprovizionare cu apă, gaz, electricitate şi de canalizare (indiferent de faptul sunt sub pămînt ori nu), piscine şi rezervoare încorporate în sol; garduri, porţi şi ziduri de susţinere.
Opţiunea lux prevede suplimentar la riscurile menţionate în p.4.1.3 şi p.4.1.4 acoperirea prin asigurare şi pentru daunele parvenite în urma scurgerilor de apă din acvariu sau saltele cu apă, abuzul de telefon de către terţe persoane, iar în cazul achitării unei prime suplimentare, dacă prevede contractul - şi daunele parvenite în urma acţiunilor teroriste. Acoperirea prin asigurare se extinde şi la cheltuielile pentru chemarea şi serviciile acordate la domiciliu de meseriaşi (instalatori şi electricieni).
Limitele răspunderii: SAR “DONARIS GROUP” S.A. are următoarele sublimite de răspundere din suma asigurată la opţiunea lux pentru anumite grupuri de daune de proprietate:
- a) articole de metal sau pietre preţioase, perle, argint sau monede de aur- 40% din suma asigurată, dar nu mai mult de 20000 MDL; b) banilor lichizi în valută naţională a Republicii Moldova şi în valută străină - 10% din suma asigurată, dar nu mai mult de echivalentul a 30000 MDL; c) îmbrăcăminte din piele naturală, blană - 20% din suma asigurată, dar nu mai mult de 10000 MDL; d) cheltuielile de restabilire a paşapoartelor, a licenţelor de conducere, paşapoarte tehnice pentru autovehiculele a persoanelor asigurate - nu mai mult de 4000 MDL;
- e) apartamentul, casa, în cazul daca sunt asigurate împotriva vandalismului - nu mai mult de 15000 MDL; f) protecţia în caz de jaf în afara locului de asigurare în cazul daca este asigurată - nu mai mult de 3000 MDL; g) arme de vânătoare - 20% din suma asigurată dar nu mai mult de 10000 MDL; h) conţinutul casei/apartamentului - nu mai mult de 60% din suma asigurată casei/apartamentului ; g) conţinutul încăperilor de uz casnic - nu mai mult de 40% din suma asigurată a acestor încăperi; j) deteriorarea de proprietate personală a oaspeţilor, invitaţilor - nu mai mult de 3000 MDL; k) abuzul de telefon de către terţe persoane - nu mai mult de 3000 MDL; l) protecţia în caz de supratensiune - nu mai mult de 7000 MDL; m) costul chiriei în cazul în care locuinţa proprie a devenit nelocuibilă în urma survenirii unui eveniment asigurat - pentru o perioadă de maxim 3 luni şi costul nu mai mare de 7500 MDL; n) servicii de asistenţă la domiciliu care acoperă cheltuielile cu deplasarea şi serviciile acordate la domiciliu a meseriaşului (instalator, electrician) – de 3 ori pe an şi cheltuieli ce nu depăşesc 750 MDL, fără acoperirea cheltuielilor pentru procurarea materialelor.
4.2. Asigurarea răspunderii civile faţă de terţe persoane
4.2.1 Obiect al asigurării facultative a răspunderii civile faţă de terţe persoane constituie sumele pe care Asiguratul sau persoanele asigurate sunt obligate să le plătească cu titlu de dezdăunare pentru prejudiciile directe produse ca rezultat al posesiei sau utilizării imobilului situat pe adresa specificată în contractul de asigurare, prin:
- vătămări corporale, inclusiv decesul, suferite de terţe persoane,
- avarierea/distrugerea bunurilor aparţinând terţelor persoane,
- sumele pe care Asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare pentru prejudicii fără caracter patrimonial, consecinţa vătămării corporale;
- cheltuielile de judecată făcute de cel prejudiciat în scopul obligării Asiguratului la plata despăgubirilor.
4.2.2 Depunerea de cereri de despăgubire de către mai multe persoane în legătură cu daunele pe care le-au suferit după o serie de evenimente succesive (sau simultane), de exemplu - incendiu, explozie, etc, care rezultă din exploatarea locuinţei asigurate, este considerat ca fiind un caz asigurat.
4.2.3. Conform acestei asigurări nu se acorda despăgubiri pentru daune pricinuite terţilor prin efectuarea de lucrări de reparaţii sau lucrări de reconstrucţie a locuinţei specificate în contractul de asigurare.
4.2.4. SAR “DONARIS GROUP” S.A. va acoperi cheltuielile menţionate la p.4.2.1, în limitele stabilite de contractul de asigurare. Suma de asigurare constituie: pentru opţiunea de bază - 30000 MDL; pentru opţiunea standard - nu mai mult de 100000 MDL; pentru opţiunea lux - nu mai mult de 150000 MDL.
4.2.5. Suma de asigurare specificată în contract, este graniţa maximală de responsabilitate pentru pentru toate evenimentele asigurate pe durata valabilităţii contractului.
4.2.6. Suma de asigurare se reduce cu suma plătită ca despăgubire până la epuizarea completă.
4.2.7. În plus la excepţiile specificate în p.p.3.7, 3.8 acoperirea prin asigurare nu se extinde la cazurile de daune: legate de activităţile profesionale ale persoanelor asigurate şi de responsabilităţile lor în orice organizaţii, asociaţii şi partide; asociate cu cereri de daune pentru deteriorarea obiectelor închiriate de persoana asigurată sau luate la păstrare; cauzate de persoane asigurate în baza aceluia-şi contract; provocate unul altuia de persoane asigurate pe acelaşi contract de asigurare; obligaţiuni conform contractelor de garanţie; cereri de despăgubire legate de încălcarea drepturilor de autor, drepturile de descoperire, invenţie sau de design industrial sau alte drepturi similare, inclusiv utilizarea neautorizată de brand înregistrat sau marcă comercială; generate de poluare a mediului; care decurg din deţinerea sau utilizarea de orice vehicule sau maşini agricole.
- Asigurarea în caz de accidente
4.3.1. Obiectul asigurării este protecţia intereselor patrimoniale ale asiguraţilor, care nu contravin legislaţiei în vigoare a RM, legate de viaţa, sănătatea, capacitatea de muncă, care se pot produce oriunde în lume şi în orice moment, 24/24.
4.3.2. Protecţia de asigurare
- a) Asigurarea în cazul opţiunii de Bază cuprinde:
1) consecinţele riscurilor în corespundere cu tabela prezentată mai jos;
2) riscul de deces, ca consecinţă a accidentului.
- Asigurarea în cazul opţiunii Standard cuprinde:
1) consecinţele riscurilor unui accident, dacă prejudiciul permanent adus sănătăţii depăşeşte 3%;
2) riscul de deces, ca consecinţă a accidentului.
- c) Asigurarea în cazul opţiunii Lux cuprinde:
1) consecinţele riscurilor unui accident, dacă prejudiciul permanent adus sănătăţii depăşeşte 1%;
2) riscul de deces, ca consecinţă a accidentului;
3) în caz de achitare a unei prime adiţionale – asigurarea consecinţelor infarctului, insultului, cu condiţia că acesta să nu apară ca rezultat a unei maladii cronice).
- Varianta de asigurare solicitată în contract trebuie să fie aceiaşi pentru toate persoanele asigurate.
- Lărgirea protecţiei de asigurare în caz de infarct şi insult este posibilă numai pentru persoanele ce au atins vârsta majoratului.
4.3.3. Excluderi.
4.3.3.1. Protecţia de asigurare nu se răsfrânge asupra consecinţelor apărute ca rezultat a unor maladii, dacă contractul nu prevede altfel.
4.3.3.2. Ca supliment la excluderile specificate, acoperirea de asigurare nu se răsfrânge la:
1) cazurile legate de infarct, insult sau consecinţele lor, dacă în contract nu a fost specificat altfel;
2) accidente suferite de Asigurat sau persoane asigurate în cursul practicării sportului profesional, în sărituri cu paraşuta, în timpul practicării sportului cu aparate de zbor şi/sau cu aparate cu motor, alpinismului, luptei, vânătorii, diving-ului, body-jumping-ului, aviasportului, plutăritului pe râu şi altor sporturi extremale şi periculoase;
3) cazurilor din timpul competiţiilor, bătăilor, cu excepţia cazurilor de autoapărare forţată;
4) cazuri de utilizare de petarde şi alte substanţe cu efect explozibil;
5) cazuri de dereglare a sănătăţii ca rezultat a unui tratament.
4.3.4. Suma Asigurată
- Suma Asigurată indicată în contractul de asigurare este limita agregată maximă de răspundere a Asigurătorului pentru persoanele asigurate.
- Asiguratul poate alege Suma Asigurată din diapazonul de la 5000 MDL pîna la 120000 MDL.
- SAR “DONARIS GROUP” S.A. va acoperi sumele menţionate la p.2, în limitele stabilite de contractul de asigurare. Suma de asigurare constituie: pentru opţiunea de bază - 5000 MDL; pentru opţiunea standard - nu mai mult de 90000 MDL; pentru opţiunea lux - nu mai mult de 120000 MDL.
4.3.5. Despăgubirea de asigurare
4.3.5.1. Dacă prejudiciul adus sănătăţii Asiguratului, ca rezultat al unui accident este de 100% va achita despăgubirea de asigurare în mărimea sumei asigurate.
4.3.5.2. Societatea de Asigurări Reasigurări Donaris Group achită despăgubirea de asigurare în caz de deces al persoanei asigurate dacă acesta s-a produs după, maxim 2 ani de la accident;
mărimea despăgubirii de asigurare în cazul decesului persoanei asigurate constituie:
1) Opţiunea de Bază – 25% din suma asigurată;
2) Opţiunea Standard – 50% din suma asigurată;
3) Opţiunea Lux - 100% din suma asigurată.
4.3.5.3. În caz de prejudiciu adus sănătăţii, ca rezultat a unui accident Asigurătorul va despăgubi după cum urmează mai jos:
procent din Suma Asigurată conform tabelei de mai jos:
Prejudiciu permanent cauzat sănătăţii |
% din SA |
Pierderea completă şi irecuperabilă a vederii unui ochi |
40 |
Pierderea completă şi irecuperabilă a vederii ambelor ochi |
100 |
Pierderea completă şi irecuperabilă a auzului unei urechi |
15 |
Pierderea completă şi irecuperabilă a auzului ambelor urechi |
60 |
Pierderea membrului superior din articulaţia umărului |
75 |
Pierderea membrului superior din articulaţia cotului |
65 |
Pierderea membrului superior din articulaţia antebraţului |
55 |
Pierderea membrului superior din articulaţia labei |
50 |
Pierderea ambelor membre superioare din articulaţiile cotului |
90 |
Pierderea totală a degetului mare a (ambelor falange) |
15 |
Pierderea totală a degetului arătător a (trei falange) |
7 |
Pierderea totală a oricărui alt deget al oricărui deget a (trei falange) |
4 |
Pierderea piciorului din şold |
75 |
Pierderea piciorului din articulaţia genunchiului |
60 |
Pierderea piciorului din articulaţia gleznei |
55 |
Pierderea labei |
40 |
Pierderea ambelor labe |
40 |
Pierderea ambelor picioare |
90 |
Când există câteva prejudicii cauzate sănătăţii indicate în tabela de mai sus, procentele se sumează, însă suma totală a prejudiciului cauzat sănătăţii nu poate depăşi valoarea de 100% a sumei asigurate.
4.3.5.4. Determinarea mărimii valorii de despăgubire se efectuează în baza gradului prejudiciului adus sănătăţii, dar şi în dovada legăturii accidentului cu prejudiciul adus sănătăţii sau decesul Asiguratului.
4.3.5.5. Gradul prejudiciului adus sănătăţii este determinat de medicii indicaţi de către Asigurător, în baza cererii de caz asigurat şi documentaţiei medicale alcătuite de medicul, care a acordat ajutorul medical şi altă documentaţie medicală din staţionar, policlinică.
4.3.5.6. Gradul prejudiciului permanent adus sănătăţii, se determină după finisarea tratamentului, cu procedurile de reabilitare (recomandate de medic), dar nu mai târziu de 24 de luni din momentul producerii accidentului.
4.3.5.7. În determinarea gradului prejudiciului permanent adus sănătăţii nu se ia în calcul profesia persoanei Asigurate.
4.3.5.8. În cazul pierderii, lezării unui organ a oricărui sistem din organism, funcţia căruia a fost dereglată încă până la producerea accidentului ca rezultat al unei maladii sau a invalidităţii cauzate de alt eveniment, gradul prejudiciului permanent adus sănătăţii se va determina ca diferenţa dintre gradul prejudiciului permanent adus sănătăţii organului şi sistemei date şi gradul prejudiciului permanent al sănătăţii care exista până la producerea accidentului.
4.3.5.9. În unele cazuri gradul prejudiciului adus sănătăţii Asiguratului poate fi determinat în baza investigaţiilor (analizelor) efectuate de medicii indicaţi de către Asigurător.
4.3.5.10. În cazul decesului persoanei Asigurate după determinarea gradului prejudiciului adus sănătăţii şi moartea nu a fost legată de accidentul produs, despăgubirea de asigurare neplătită se va achita Beneficiarilor. Dacă gradul prejudiciului adus sănătăţii nu a fost determinat înainte de decesul persoanei asigurate atunci el va fi stabilit de medicii desemnaţi de către Asigurător în baza documentaţiei medicale.
4.3.5.11. Dacă persoana asigurată a primit despăgubirea de asigurare, dar pe parcursul a 24 de luni din momentul producerii accidentului Asiguratul a decedat, din cauza consecinţelor acestui accident Beneficiarii vor primi despăgubirea de asigurare cu deducţia despăgubirii achitate precedent.
- SUME ASIGURATE
5.1. Suma de asigurare se stabileşte de către Asigurat în comun cu Asigurătorul pe fiecare din tipurile de asigurare prevăzute de contract şi constituie limita maximă a desdăunării de asigurare pe care Asigurătorul trebuie să o plătească Asiguratului (Beneficiarului) la survenirea evenimentului asigurat prevăzut în condiţiile speciale de asigurare, contractul de asigurare sau poliţa de asigurare.
5.2. Suma de asigurare nu poate depăşi valoarea de asigurare a bunului. Valoarea de asigurare se stabileşte în funcţie de locul aflării bunului, starea lui, condiţiile de păstrare,uzura fizică şi morală, alte aspecte specifice.
5.3. Asigurarea nu poate servi sursă de îmbogăţire neîntemeiată a Asiguratului. Temei pentru determinarea sumei de recuperare serveşte preţul real a bunurilor asigurate la data apariţiei cazului de asigurare, definit ca preţul iniţial al obiectului asigurat cu reţinerea uzurii.
5.4. Preţul real se defineşte:
- pentru utilajul, maşinile, inventarul, obiectele de uz casnic şi personal - în limita sumelor necesare pentru achiziţionarea unor obiecte similare, ţinând cont de uzura fizică, în cazul în care acestea aparţin Asiguratului la data în cheierii contractului;
- pentru clădiri şi construcţii – în limita cheltuielilor de construcţie a unui obiect analogic, ţinând cont de îmbunătăţiri, uzură fizică şi morală şi stării tehnice de exploatare, în cazul în care acestea aparţin Asiguratului la data încheierii contractului.
5.5. Suma de asigurare se stabileşte separat pentru fiecare obiect asigurat sau pentru totalitatea obiectelor asigurate, în baza documentelor justificative prezentate de către Asigurat şi care confirmă valoarea bunurilor sau prin evaluarea acestora de către experţi independenţi.
5.6. Dacă suma de asigurare, stabilită în acordul de asigurare, s-a dovedit a fi mai mică decît preţul real al obiectului asigurat la momentul survenirii cazului de asigurare, suma pierderii şi cheltuielile se vor restitui proporţional raportului sumei asigurate şi preţului real al obiectului asigurat. Conformitatea sumei asigurate preţului real se stabileşte separat pentru fiecare obiect asigurat, sau totalitatea acestora indicate în poliţa de asigurare.
5.7. Dacă s-a dovedit, că suma asigurată depăşeşte considerabil preţul real al obiectului asigurat, atunci Asigurătorul, precum şi Asiguratul, pot revendica micşorarea sumelor asigurate şi recalcularea respectivă a primei de asigurare.
5.8. În toate cazurile de achitare a despăgubirii de asigurare pentru pagube produse nu trebuie să depăşească suma asigurată stipulată în contractul de asigurare.
5.9. După ce s-a achitat despăgubirea de asigurare, suma asigurată se diminuează cu mărimea acestei recompense. Prin acordul părţilor şi pentru o primă de asigurare suplimentară, suma de asigurare poate fi restabilită până la valoarea iniţială.
- TERITORIUL DE ASIGURARE
6.1. Bunurile mobile se consideră asigurate doar în acele încăperi sau pe acel teren, locul de
aflare al cărora este indicat expres în contractul de asigurare. Dacă teritoriul unde se află
bunurile asigurate se modifică, Asiguratul va notifica aceasta Asigurătorului în decurs de
5 zile din momentul schimbării locului aflării bunului asigurat. Nerespectarea acestei
prevederi poate fi calificată de Asigurător drept majorare a gradului de risc, având dreptul
să solicite achitarea unei prime suplimentare sau rezilierea contractului.
VII. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
7.1. Contractul de asigurare se încheie în baza cererii Asiguratului. Cererea trebuie să cuprindă toate informaţiile despre obiectele şi subiectele declarate pentru asigurare.
7.2. La încheierea contractului de asigurare Asiguratul este dator să anunţe Asigurătorul despre toate împrejurările cunoscute lui, care au importanţă esenţială la determinarea gradului de risc referitor la bunurile primite pentru asigurare. Asiguratul totodată este dator să răspundă la toate întrebările puse lui de către reprezentanţii Asigurătorul în vederea determinării riscului referitor la bunurile asigurate. Dacă la încheierea contractului de asigurare Asiguratul a prezentat documente false care au stat la baza aprecierii sumei de asigurare, aceasta fiind mai mare decât valoarea reală a bunului, Asigurătorul răspunde doar în limita valorii bunului. Dacă împrejurarea periculoasă este provocată intenţionat de către Asigurat sau dacă necunoaşterea împrejurărilor ce au existat deja la momentul încheierii contractului se datorează vinovăţiei acestuia, Asigurătorul are dreptul să rezilieze contractul fără preaviz.
7.3. Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă din trimiterea Asiguratului unui document de asigurare - poliţa de asigurare şi/sau contractul de asigurare.
VIII. MODIFICAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
8.1. Modificarea contractului de asigurare se efectuează în orice timp în interiorul termenului său de valabilitate. Modificarea contractului de asigurare se perfectează în formă scrisă prin întocmirea unor acorduri, contracte, acte adiţionale, care, ulterior semnării de către părţi, fac parte integrantă din contractul de asigurare.
8.2. Orice modificare a contractului de asigurare se anunţă în prealabil celeilalte părţi în termen de 15 zile de la data apariţiei necesităţii de a modifica. Nerespectarea termenului de preaviz, atrage după sine dreptul părţii de a solicita rezilierea contractului de asigurare din data presupusei modificări. Condiţiile speciale de asigurare pot să prevadă un alt termen de preaviz, dar care nu poate fi mai mic decât termenul prevăzut în prezentele condiţii generale.
- REZILIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
9.1. Contractul de asigurare poate fi reziliat de către părţi prin întocmirea în scris a unui acord de reziliere, precum şi în baza hotărârii instanţei de judecată rămasă definitivă şi irevocabilă. Drept temei de reziliere a contractului de asigurare se consideră:
- a) acordul părţilor;
- nerespectarea de către Asigurat a termenelor de achitare a primei de asigurare sau a
ratelor ulterioare a acesteia; - nerespectarea de către Asigurător a obligaţiilor ce derivă din contractul de asigurare;
- omiterea menţionării de către Asigurat, la încheierea şi / sau pe parcursul contractului, a
unor împrejurări importante pentru determinarea de către Asigurător a gradului de risc; - efectuarea menţiunilor inexacte în privinţa unor împrejurări importante;
- existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
9.2. Rezilierea contractului de asigurare este exclusă în situaţia în care Asigurătorul cunoştea împrejurarea nemenţionată sau că, menţiunea este făcută inexact fără vina Asiguratului.
9.3. Părţile pot solicita rezilierea contractului doar respectând un termen de preaviz de o
lună până la data propusă spre reziliere.
9.4. Rezilierea contractului de asigurare presupune drept consecinţă încetarea protecţiei
din asigurare de la data rezilierii şi restituirea de către Asigurător a primelor de asigurare pentru perioada neexpirată a contractului, cu reţinerea cheltuielilor de gestiune.
9.5. Asigurătorul este eliberat de obligaţia restituirii primelor de asigurare în cazul în care până la reziliere a efectuat deja plăţi de despăgubire.
- ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
10.1. Contractul de asigurare încetează de fapt şi de drept în următoarele cazuri:
- a) expirarea termenului pentru care a fost încheiat;
- executarea integrală de către Asigurător a obligaţiilor ce derivă din contractul de
asigurare (achitarea despăgubirilor de asigurare în mărimea sumei de asigurare); - lichidarea Asiguratului - persoană juridică şi / sau decesul Asiguratului - persoană
fizică; - declararea nulităţii contractului de asigurare de către instanţa de judecată.
10.2. Asigurătorul este eliberat de obligaţia restituirii primelor de asigurare în cazul în care până la încetare a efectuat deja plăţi de despăgubire; şi în baza altor prevederi stipulate în legislaţie.
- NULITATEA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
11.1. Nulitatea contractului de asigurare poate fi declarată prin acordul părţilor sau de
instanţa de judecată.
11.2. Invocarea, declararea nulităţii contractului de asigurare, precum şi consecinţele
declarării nulităţii, este reglementată prin Capitolul III, Cartea întâi din Codul Civil (art. 216-233) al Republicii Moldova.
XII. PRIMA DE ASIGURARE
12.1. Cuantumul primei de asigurare se determină de către Asigurător, reieşind din suma de
asigurare şi cota tarifară stabilită în procente faţă de suma asigurată sau în mărimi
absolute pentru o perioadă de asigurare de un an de zile.
12.2. La determinarea cuantumului primei de asigurare ce urmează a fi achitată de către
Asigurat, conform contractului de asigurare, Asigurătorul aplică tarife de asigurare de
bază proprii, ţinând cont de volumul obligaţiilor asumate, condiţiile speciale de asigurare, termenul de valabilitate al contractului de asigurare şi extinderea perioadei de asigurare.
Asigurătorul poate aplica coeficienţi de majorare sau reducere a primei de asigurare în
dependenţă de gradul de risc, tipul bunului asigurat şi alţi factori specificaţi în condiţiile
speciale de asigurare.
12.3. Prima de asigurare se achită de către Asigurat integral sau în rate eşalonate. Ordinea de
plată a primei de asigurare se stabileşte de către părţi la încheierea contractului de
asigurare.
XIII. INTRAREA ÎN VIGOARE A CONTRACTULUI DE ASIGURARE
13.1. Contractul de asigurare intră în vigoare la data achitării primei de asigurare, la data
semnării sau la data indicată expres în textul său, dar nu înainte de achitarea primei.
13.2. Perioada de asigurare poate coincide cu perioada de valabilitate a contractului sau
poate fi mai mică decât aceasta din urmă. În toate cazurile perioada de asigurare (protecţia din asigurare) începe să curgă din momentul achitării primei de asigurare dar nu înainte de data indicată în contract şi încetează la ora 24 a ultimei zile din termenul convenit pentru asigurare, dacă contractul de asigurare nu prevede altfel.
13.3. Dacă valabilitatea contractului de asigurare se extinde asupra perioadei anterioare
achitării primei de asigurare, protecţia de asigurare este valabilă cu condiţia că, nu s-au produs evenimente asigurate până la momentul începerii asigurării.
XIV. SUSPENDAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE
14.1. Răspunderea Asigurătorului pentru contractul de asigurare încetează în termenul indicat de poliţa de asigurare (contractul de asigurare) sau în momentul îndeplinirii obligaţiilor în volumul deplin a sumei asigurate.
14.2. Dacă contractul de asigurare se încheie pe un termen mai mare de un an, la expirarea termenului de asigurare, acesta automat se prelungeşte pentru următorul an, dacă una din părţile contractante nu va decide rezilierea contractului, cu respectarea termenului de preaviz de o lună şi prima de asigurare corespunzătoare a fost achitată către Asigurător.
14.3. În caz de neachitare de către Asigurat a primei de asigurare sau a primei rate în termenul stabilit în contractul de asigurare, valabilitatea contractului se suspendă, iar în cazul achitării ulterioare a primei de asigurare, valabilitatea contractului reîncepe din ziua următoare a zilei achitării primei de asigurare către Asigurător şi termenul de valabilitate a contractului nu se prelungeşte.
- MODIFICAREA GRADULUI DE RISC
15.1. Asiguratul este dator imediat cum a luat cunoştinţă să comunice Asigurătorului despre modificările esenţiale a gradului de risc asigurat, de exemplu : transferul averii în arendă sau în amanetare, transferul averii altei persoane, despre demolarea, reconstruirea sau reutilarea clădirilor sau construcţiilor, despre distrugerea sau deteriorarea averii, indiferent se supun sau nu pagubele compensării ş.a.m.d.
15.2. În cazul trecerii averii în proprietatea sau arenda altei persoane, Asigurătorul are dreptul să rezilieze contractul de asigurare.
15.3. În dependenţă de modificarea gradului de risc, Asigurătorul, cu acordul Asiguratului,
este în drept să modifice clauzele contractului de asigurare şi să solicite plata unei prime de
asigurare suplimentare proporţională majorării sau reducerii gradului de risc.
15.4. Dacă Asiguratul nu este de acord cu modificarea clauzelor contractului de asigurare şi
plata unei prime de asigurare suplimentare, Asigurătorul este în drept să solicite rezilierea
contractului, fiind obligat să restituie primele de asigurare pentru perioada neexpirată a
contractului de asigurare cu reţinerea cheltuielilor de gestiune.
15.5. Indiferent de aceea, s-a produs sau nu majorarea gradului de risc, Asigurătorul are dreptul, pe parcursul termenului de asigurare, să verifice starea şi costul averii asigurate, precum şi corectitudinea informaţiilor comunicate de către Asigurat.
XVI. ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE SECURITATE
16.1. Dacă Asiguratul încalcă regulile şi normele securităţii de combatere a incendiului, stabilite de legi şi alte acte normative, de pază a încăperilor şi obiectelor preţioase, a securităţii efectuării lucrărilor sau alte norme similare, sau dacă aceste încălcări se produc cu consimţământul Asiguratului, Asigurătorul are dreptul să rezilieze acţiunea contractului de asigurare. Rezilierea se face prin declaraţie scrisă faţă de Asigurat.
16.2. Asigurătorul are dreptul să refuze total sau parţial achitarea despăgubirii pe cazurile de asigurare, produse ca rezultat al încălcărilor normelor de securitate. Totodată despăgubirea de asigurare se va achita, dacă nerespectarea acestor norme nu este legată cu cauza apariţiei daunei sau Asigurătorul nu a utilizat dreptul său de a rezilia contractul.
XVII. ASIGURARE DUBLĂ
17.1. Asiguratul este dator să comunice Asigurătorului despre toate contractele de asigurare, încheiate cu alte organizaţii de asigurare pentru bunuri, asigurate la “DONARIS GROUP” S.A.
17.2. Dacă la momentul survenirii cazului, asupra bunului asigurat la “DONARIS GROUP” S.A. mai acţionează şi alte contracte de asigurare, despăgubirea de asigurare se achită de fiecare asigurător proporţional sumei asigurate indicate în contracte respective. În acest caz,
suma despăgubirilor de asigurare încasate de către Asigurat de la toţi asigurătorii nu poate fi mai mare decât valoarea de asigurare a bunului asigurat.
17.3. Dacă contractul de asigurare prevede, că Asiguratul este dator să achite personal sau să suporte o parte anumită de pierderi (franşiza), Asiguratul nu are dreptul să încheie alte acorduri de asigurare referitor la aceste părţi de pagube.
În caz contrar suma, necesară a fi achitată ca despăgubire de asigurare se va micşora încă odată cu mărimea franşizei stabilită în contractul de asigurare.
XVIII. ASIGURAREA ÎN FOLOSUL TERŢEI PERSOANE. BENEFICIARUL
18.1. Asiguratul are dreptul să încheie contractul de asigurare în folosul unei terţe persoane. Asiguratul este dator să demonstreze existenţa interesului de asigurare a acestei persoane.
18.2. Până la achitarea despăgubirii unei terţe persoane, Asigurătorul are dreptul să ceară încuviinţarea Asiguratului.
18.3. Obligaţiile Asiguratului din prezentul Regulament, se extind în egală măsura şi la terţa persoană. Neîndeplinirea de către terţa persoană a acestor obligaţii conduc la aceleaşi consecinţe, ca şi în cazul dacă nu sunt îndeplinite şi de Asigurat.
18.4. Încheierea contractului de asigurare în favoarea Beneficiarului asigurării nu eliberează
Asiguratul de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de asigurare, cu excepţia
când contractul de asigurare prevede expres executarea unor anumite obligaţii de către
Beneficiar.
XIX. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
19.1. Asigurătorul este obligat:
- a) să aducă la cunoştinţa Asiguratului prevederile Regulamentului şi să elibereze
Asiguratului un exemplar a acestuia; - b) să elibereze Asiguratului poliţa de asigurare la achitarea primei de asigurare;
- c) să achite despăgubirea de asigurare în termenul indicat în condiţiile speciale de asigurare şi contractul de asigurare, la apariţia dreptului Asiguratului de a încasa despăgubirea de asigurare;
- să aducă la cunoştinţa Asiguratului conţinutul esenţial al Condiţiilor generale de
asigurare; - sa păstreze regimul confidenţialităţii asupra informaţiilor privind Asiguratul şi patrimoniul lui, de care a luat act în procesul asigurării, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia Republicii Moldova;
- contractul de asigurare pot prevedea şi alte obligaţii pentru Asigurător.
19.2. Asigurătorul este în drept:
- la încheierea contractului de asigurare să verifice informaţia furnizată de către Asigurat;
- să dispună verificarea obiectului asigurat, precum şi corespunderea datelor prezentate de către Asigurat la încheierea contractului de asigurare;
- să determine cauzele şi circumstanţele producerii cazului asigurat;
- să examineze bunurile deteriorate sau distruse;
- să solicite Asiguratului informaţia necesară pentru determinarea întinderii pagubelor şi
cuantumului despăgubirii de asigurare; - în caz de necesitate, să solicite autorităţilor competente documente şi informaţii, opinii şi
încheieri privind cauzele survenirii evenimentului asigurat; - să solicite modificarea şi / sau rezilierea contractului de asigurare în situaţiile prevăzute în prezentele condiţii;
- h) contractul de asigurare poate prevedea şi alte drepturi ale Asigurătorului.
19.3. Asiguratul este obligat:
- a) să informeze Asigurătorul, la încheierea contractului de asigurare, despre toate
circumstanţele esenţiale referitoare la mărimea riscului ce se asigură; - b) să informeze Asigurătorul despre alte contracte de asigurare, încheiate pentru aceleaşi
riscuri; - c) să achite în termen primele de asigurare;
- d) să întreprindă măsuri dependente de el pentru evitarea producerii evenimentului asigurat
sau pentru limitarea pagubelor cauzate de producerea lui; - contractul de asigurare pot prevedea şi alte obligaţii pentru Asigurat.
19.4. Asiguratul este în drept:
- să solicite modificarea şi / sau rezilierea contractului de asigurare în situaţiile prevăzute în prezentul Regulament;
- contractul de asigurare pot prevedea şi alte drepturi pentru Asigurat.
19.5. Obligaţiile Asiguratului la apariţia cazului de asigurare:
La survenirea cazului asigurat, Asiguratul este obligat se depună în adresa Asigurătorului o
pretenţie cu privire la achitarea despăgubirii de asigurare. Asiguratul este
dator:
- imediat , dar în orice caz, nu mai tîrziu de 48 ore din momentul, cînd s-a aflat sau ar fi trebuit să afle despre producerea cazului asigurat, să comunice despre aceasta “DONARIS GROUP” S.A. sau reprezentantului acesteia prin intermediul poştei, faxului, telegrafului sau prin telefon şi să se specifice informaţia referitor la caracterul şi mărimea daunei. Comunicarea prin telefon trebuie dublată ulterior (timp de 5 zile) în scris printr-o cerere către Asigurător despre survenirea evenimentului asigurat;
- să ia măsuri pentru prevenirea sau diminuarea pagubei şi salvarea averii asigurate, dacă este posibil, Asiguratul trebuie să ceară de la Asigurător instrucţiuni, pe care ar urma să le îndeplinească;
- să ofere Asigurătorului sau reprezentanţilor săi posibilitatea de a controla sau a examina averea deteriorată, cercetarea cauzelor şi mărimii pagubei, să participe la măsurile de micşorare a pagubei şi salvării averii asigurate;
- să anunţe, la cererea Asigurătorului, în scris toate informaţiile, necesare pentru analiza mărimii şi cauzele deteriorării sau distrugerii averii asigurate;
- în cazul distrugerii sau deteriorării conţinutului – a oferi Asigurătorului inventarul bunurilor deteriorate, distruse sau pierdute;
inventarul trebuie să fie prezentat în termenii coordonaţi cu Asigurătorul, dar în orice caz, nu mai tîrziu de o lună din ziua survenirii cazului asigurat;
inventarul se întocmeşte cu indicarea preţului obiectelor deteriorate la ziua pierderii ;
cheltuielile pentru întocmirea inventarului sunt suportate de Asigurat;
- să păstreze bunurile păgubite în starea, în care s-au aflat după cazul asigurat.Asiguratul are dreptul să modifice tabloul pagubei doar, dacă aceasta se cere din considerente de securitate, diminuarea mărimii daunei, cu acordul Asigurătorului sau după 2 săptămîini de la înştiinţarea Asigurătorului referitor la daună;
- să comunice despre evenimentul asigurat care a avut loc autorităţilor competente, şi anume:
- organelor afacerilor interne - în cazul actelor ilicite de părţi terţe;
- Serviciului de Stat de Pompieri - în caz de incendiu, lovitură de fulger, explozie etc.;
- Autorităţilor Moldovagaz şi/sau altor servicii publice - în cazul unei avarii în reţelele de gaze;
- Societăţii Apă Canal şi organizaţiilor de întreţinere de locuinţe, iar în absenţa lor, organelor executive ale administraţiei locale - în cazul unui accident în cadrul sistemelor de alimentare cu apă, încălzire, salubrizare, precum şi în cazul acţiunilor neglijente a părţilor terţe;
- poliţiei rutiere - în caz de coliziune cu vehicule; - să se păstreze bunurile deteriorate în starea în care au fost la momentul survenirii evenimentului asigurat, până la inspectarea bunurilor deteriorate de reprezentantul asigurătorului, dacă contractul de asigurare nu prevede altfel. Dacă nu se poate menţine proprietatea în forma în care aceasta a fost după eveniment, Asiguratul trebuie să fixeze toate daunele provocate de accident, cu imagini sau un video sau altă modalitate de a fixa prejudiciul înainte de schimbarea tabloului, cu transfer ulterior al acestor materiale Asigurătorului;
- să se ofere posibilitate expertului Asigurătorului de a inspecta bunurile deteriorate şi să fie prezent la examinare;
- să prezinte documentele necesare şi elementele de probă în conformitate cu legislaţia şi să ia măsurile necesare pentru punerea la dispoziţia Asiguratorului a dreptului la despăgubire împotriva persoanei responsabile de daună. În acest caz, Asiguratul este obligat să acţioneze cu bună-credinţă, ca în cazul în care contractul de asigurare nu ar fi fost încheiat;
- Pentru regularizarea daunelor, este necesară prezentarea următoarelor acte:
documentele de identitate a Asiguratului;
documente care confirmă drepturile de proprietate a Asiguratului la faţa locului:
dovada dreptului de proprietate (în cazul în care spaţiul este proprietatea privată), un extras din cartea de imobil sau o copie (în cazul în care sediul se află în proprietate municipală), un act de acceptare, de transfer pentru o casă nouă (în cazul în care noua casă nu este inclusă în proprietate) , etc;
lista de deteriorări sau de proprietate pierdută cu valoarea acesteia;
pentru rambursarea cheltuielilor pentru închiriere - documente din partea autorităţii competente de confirmare a caracterului inadecvat al cladiri rezidentiale (sediul) pentru rezidenţă permanentă (semnată de autoritatea sanitaro-epidemiologică de stat de supraveghere sau organizaţie de construcţie), contractul de închiriere de clădiri rezidenţiale sau dovezi de cazare, precum şi documente care confirmă costul de închiriere a spaţiilor, sau plătile pentru cazare la hotel;
pentru rambursarea pentru curăţare şi de compensare - dovadă prin documente a acestor costuri;
act al organului executiv al administraţiei locale sau altei organizaţii competente cu o descriere a cauzelor de deteriorare, deteriorărilor şi identifica persoanei vinovate;
acte sau certificate de la Gosgortechnadzor sau alte servicii publice referitor la condiţiile de funcţionare a reţelelor de gaze, cauzele evenimentului asigurat, cu o indicaţie de defecte tehnice, încălcări ale regulilor de funcţionare – la o explozie de gaze;
informaţie de la organul de stat de supraveghere şi monitorizare a mediului (agenţiile hidrometeorologice, etc), cu descrierea de evenimente naturale (de la data evenimentelor, în cazul unei furtuni, tornade, uragan, certificatul trebuie să conţină şi informaţii despre viteza vântului);
în cazurile în care s-a efectuat o examinare independentă - o copie a licenţei organizaţiei, certificată de ştampila originală;
în cazurile în care s-a efectuat o renovare a proprietăţii - actul de lucrări, documentele care confirmă plata, o copie a licenţei organizaţiei, certificată de ştampila originală;
în toate cazurile în care la investigarea circumstanţelor care au cauzat prejudiciul, a luat parte Ministerul de Interne, procuratura şi/sau alte organe de aplicare a legii - decizia de a iniţia sau refuzul de a iniţia proceduri penale.
În cazul deteriorării cauzate de ciocnirea cu obiecte mobile sau imobile, răsturnării, căderii de la înălţime sau căderii unor obiecte peste obiectul asigurării:
- procesul-verbal întocmit de organele MAI, alte organe competente, care confirmă survenirea cazului;
- procesul-verbal de examinare a bunului avariat;
- decizia definitivă a organului de drept competent, intrată în vigoare.
- devizul cheltuielilor de reparaţie a bunului avariat.
În cazul calamităţilor naturale:
- decizia organelor oficiale privind calamitatea naturală;
- actele de expertiză corespunzătoare;
- devizului cheltuielilor.
În cazul decesului Asiguratului:
- concluzia expertizei medico-legale;
- copia adeverinţei de deces, eliberată de organele competente;
- procesul-verbal întocmit de organul de drept competent cu toate anexele.
- decizia definitivă a organului de drept competent, intrată în vigoare.
În cazul vătămării sănătăţii:
- procesul-verbal întocmit de organele competente;
- extras din foaia de observaţii;
- rezultatele expertizei medicale;
- decizia definitivă a organului de drept competent, intrată în vigoare.
În cazul furtului şi/sau jafului:
- decizia organului de drept competent despre intentarea dosarului penal;
- decizia definitivă emisă pe dosar sau ordonanţa (hotărârea) de clasare a dosarului penal, intrate în vigoare;
În caz de incendiu, explozie:
- actul întocmit de Serviciul de pompieri;
- actele de expertiză corespunzătoare;
- devizului cheltuielilor.
În toate cazurile cauzate de acţiunile ilicite ale persoanelor terţe:
- decizia organului de drept competent despre intentarea dosarului penal;
- decizia definitivă emisă pe dosar sau ordonanţa (hotărârea) de clasare a dosarului penal, intrate în vigoare;
- în cazul existenţei anumitor cauze care pot influenţa la modificarea deciziei organelor de drept, plata despăgubirii de asigurare se efectuează după primirea de către Asigurător a răspunsului de la Procuratură privind legalitatea clasării dosarului.
Asigurătorul este în drept să solicite şi alte acte sau să le excludă, după caz, în dependenţă de necesităţi pentru regularizarea daunelor.
19.6. Dacă Asiguratul nu va îndeplini una din obligaţiile relatate mai sus, “DONARIS GROUP” S.A. are dreptul să refuze total sau parţial achitarea despăgubirii de asigurare, dacă prin neexecutare interesele Asigurătorului sunt afectate în mod serios.
19.7. Asigurătorul şi reprezentanţii săi au dreptul să participe la salvarea şi păstrarea bunurilor asigurate, luând şi indicând măsuri, totodată aceste acţiuni ale Asigurătorului sau ale reprezentanţilor săi nu se vor considera ca o recunoaştere a obligaţiei de achitare a despăgubirii de asigurare. Dacă Asiguratul îl împiedică, despăgubirea se va reduce în măsura, în care aceasta a condus la majorarea pagubei.
- ACHITAREA DESPĂGUBIRII DE ASIGURARE
20.1. Constatarea şi evaluarea daunelor se efectuează de către Asigurător cu participarea
Asiguratului, de către reprezentanţii legali ai acestora sau prin intermediul experţilor
independenţi.
20.2. Cuantumul despăgubirii de asigurare se apreciază de către Asigurător. Cuantumul despăgubirii de asigurare se stabileşte în baza evaluării daunelor.
Evaluarea daunelor şi stabilirea certă a întinderii prejudiciului se face în baza
documentelor probatoare emise de către autorităţile competente privind producerea
evenimentului asigurat, în baza hotărârii instanţei de judecată rămasă definitivă şi
irevocabilă sau în lipsa acestora, în baza oricăror mijloace de probă şi/sau prin
înţelegere/acord reciproc între Asigurat şi Asigurător (Beneficiarul asigurării).
20.3. În cazul apariţiei divergenţilor între părţi referitor la cauzele şi mărimea daunei, fiecare parte are dreptul să ceară efectuarea unei expertize independente. Expertiza se efectuează din contul părţii, ce a solicitat-o. Dacă în rezultatelor expertizei independente se va constata, că refuzul Asigurătorului în achitarea despăgubirii a fost neargumentat, Asigurătorul recuperează acea partea din despăgubire care se va stabili prin diferenţa dintre suma deja achitată şi cuantumul stabilit de expertiza independentă. În toate cazurile cuantumul despăgubirii de asigurare nu poate depăşi suma de asigurare indicată în contractul de asigurare sau în poliţa de asigurare.
20.4. Asigurătorul are dreptul să amâne achitarea despăgubirii pe un termen de cel mult 30 de zile calendaristice, în cazul:
- dacă are îndoieli, bazate pe careva documente probatorii, asupra împuternicirilor Asiguratului de a încasa despăgubirea de asigurare pînă la prezentarea dovezilor necesare;
- dacă s-a iniţiat dosar penal de către organele respective împotriva Asiguratului şi se cercetează circumstanţele, ce au condus la daună pînă la încheierea cercetării sau dezbaterii judiciare.
20.5. Asiguratul nu are dreptul să renunţe la averea rămasă în urma cazului de asigurare, chiar dacă este distrusă. Preţul restant al acestei averi trebuie să fie scăzut din suma despăgubirii.
20.6. Despăgubirea se achită:
- în cazul distrugerii integrale a bunurilor – în mărimea preţului real ori de piaţă, cu scăderea preţului restant a bunurilor deteriorate, dar nu mai mult de suma asigurată;
- Pentru distrugerea parţială a averii – în mărimea cheltuielilor de restabilire.
20.7. Cheltuielile de restabilire includ :
- cheltuielile pentru materiale şi piese de rezervă pentru reparaţie;
- cheltuielile de plată pentru reparaţie;
- cheltuieli pentru aprovizionarea cu materiale de reparaţie şi alte cheltuieli, necesare restabilirii obiectelor asigurate în starea, care au fost pînă la producerea cazului asigurat.
20.8. Cheltuielile de restabilire nu includ :
- cheltuieli suplimentare, cauzate de modificările sau perfecţionarea obiectului asigurat;
- alte cheltuieli, efectuate suplimentar la celea necesare.
20.9. Din suma cheltuielilor de restabilire se scade uzura pieselor, centrelor, agregatelor şi pieselor înlocuite la reparaţie
20.10. Dacă prin contractul de asigurare nu este prevăzut altceva, Asigurătorul preia, în limita despăgubirii de asigurare achitate, dreptul de regres faţă de persoana responsabilă de producerea evenimentului asigurat. Dreptul de regres se exercită în conformitate cu procedura stabilită în legislaţia civilă a Republicii Moldova. Dacă Asiguratul renunţă la pretenţiile sale faţă de terţi sau la drepturile care constituie temeiul acestor pretenţii, Asigurătorul este scutit de plata acelei părţi din despăgubire pe care ar fi putut-o pretinde, în măsura existenţei temeiurilor, de la terţ.
20.11. Dacă Asiguratul sau Beneficiarul a primit recompensa daunei de la terţe persoane, Asigurătorul achită doar diferenţa între despăgubirea de asigurare calculată conform Declaraţiei de daune şi a Procesului verbal de constatare a prejudiciului şi suma primită de la terţe persoane. Asiguratul este dator să anunţe imediat Asigurătorul despre primirea acestor sume.
20.12. Asiguratul sau Beneficiarul este dator să restituie Asigurătorului despăgubirea primită (sau o parte) dacă s-a descoperit o circumstanţă, care conform legii sau prezentul Regulament îl lipseşte integral sau parţial pe Asigurat sau Beneficiar de dreptul la despăgubire.
20.13. Dreptul la înaintare a reclamaţiei de către Asigurat referitor la achitarea despăgubirii de către Asigurătorului se stinge odată cu expirarea termenilor generali de prescripţia extinctivă stabilit de legislaţia RM.
20.14. Toate litigiile care derivă din contractul de asigurare se soluţionează în procedura extrajudiciară prin încheierea tranzacţiilor de împăcare sau în procedura judiciară prin decizia instanţei de judecată sesizată, după caz.
XXI. FORMA CERERII
21.1. Toate cererile şi comunicările (avizele), prevăzute de clauzele contractului de asigurare, trebuie să se efectueze în formă scrisă, dar cererea referitor la suspendarea (rezilierea) asigurării prin scrisoare recomandată cu avizul de înmânare adresatului.
XXII. ALTE REGLEMENTĂRI. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
22.1. Condiţiile speciale de asigurare şi Contractul de asigurare pot prevedea şi alte reglementări, care nu vin în contradicţie cu Legea cu privire la asigurări şi Codul Civil.
22.2. Toate litigiile care derivă din contractul de asigurare se soluţionează în procedura extrajudiciară prin încheierea tranzacţiilor de împăcare sau în procedura judiciară prin decizia instanţei de judecată sesizată, după caz.